Sari la conținut

Ultimii doi ani fuseseră un dezastru. Stenner îl privi o clipă fix pe Vail, sorbi o înghiţitură de cafea şi continuă: — De regulă, un cadavru nu este ascuns. E cel mai bun procuror al zilelor noastre. Îţi omori soacra, formezi un număr, iar ei vin, ridică bagajul şi-l aruncă, în locul tău. Trei victime în groapa de gunoi. La cât timp după ce aţi cunoscut-o pe Poppy Palmer aţi întreţinut primele relaţii sexuale cu ea?

Colegiul Occidental

Un pârâiaş firav, pe nume Wahoo, mărgineşte orăşelul la apus, în timp ce la miazăzi şi la răsărit încep să se arcuiască povârnişurile munţilor Appalachi. Gideon a fost întemeiat pe la mijlocul primului deceniu al secolului al XVIII-lea de către un grup de agricultori alungaţi spre sud de oraşele Vestului Mijlociu în plină dezvoltare, de construirea căii ferate şi de iernile necruţătoare.

Curând li s-a alăturat un predicator cu joshua harris datând la revedere la revedere înflăcărată, aparţinând Bisericii Mormonilor, pe nume Abraham Gideon, care se despărţise de Brigham Young, şi condusese o mână de prozeliţi spre munţii de la miazăzi.

Aici au descoperit din întâmplare sătucul abia înfiripat şi, plăcându-le ceea ce au văzut, s-au stabilit acolo.

Gideon a fost cel care a dat aşezării numele său, împreună cu joshua harris datând la revedere la revedere cod de comportare foarte strict, care s-a menţinut timp de aproape o sută cincizeci de ani.

Numărând vreo două mii şi ceva de locuitori, v dating cea mai mare parte conservatori harnici, mulţi trăgându-se din vechile familii de mormoni, Gideon este un orăşel care-şi poartă singur de grijă şi-şi vede de treburile sale.

joshua harris datând la revedere la revedere

Arhitectura este simplă şi austeră; străzile pavate numai arunci când o cer împrejurările; în inima aşezării se găsesc doar prăvălii cu cele strict necesare, fără podoabe inutile şi alte mărunţişuri; întrunirile localnicilor se ţin la biserica baptistă, cea mai încăpătoare clădire din oraş. Singurul magazin auto vinde automobile Ford şi utilaje agricole. O maşină de fabricaţie străină ar fi la fel de puţin probabilă la Gideon ca şi bunica Moses înviată din morţi şi alergând în pielea goală pe străzile oraşului într-o dimineaţă de duminică.

Consiliul municipal, alcătuit din oameni neciopliţi şi încruntaţi, administrează orăşelul cu un soi de fervoare evanghelică, tolerându-i cele câteva baruri şi taverne, dar rămânând neînduplecat în problema sexului; după ce au desfiinţat unicul bar cu chelneriţe cu sânii goi, la sfârşitul anilor '80, vociferează atât de vehement la adresa filmelor de mâna a zecea, încât cei mai mulţi locuitori preferă să le vizioneze la televizor decât să meargă la unul din cele două cinematografe ale oraşului, expunându-se astfel oprobriului celor cinci bătrâni care stabilesc atât atitudinea cât şi principiile morale ale aşezării.

Tinerii, în revolta lor tacită faţă de aceste anacronisme, se duc de regulă cu maşina în oraşele învecinate, joshua harris datând la revedere la revedere care sunt artere comerciale şi teatre de tot felul şi unde pot cumpăra şase sticle de bere fără teama de-a fi recunoscuţi de cineva. Şi atâta vreme cât locuitorii îşi ascund viciile mai şocante în spatele uşilor închise şi al ferestrelor oblonite, nimeni nu se sinchiseşte prea mult.

Pe scurt, este un loc pe care timpul, spaţiul şi poftele lumeşti le-au izolat de restul lumii. Localnicilor le place aşa. Nu privesc cu ochi prea buni pe cei care se amestecă în treburile lor şi-şi rezolvă problemele fără intervenţia unor persoane străine de partea locului, cum ar fi politicienii, federalii sau jurnaliştii curioşi, în căutare de senzaţii.

Calaméo - Chipul Raului - William Diehl

Într-o dimineaţă de marţi din luna octombrie a anuluicu câteva zile înainte de Halloween, totul avea să se schimbe, în urma unui act de o violenţă cutremurătoare. Brusc, încrederea deveni suspiciune; teama luă locul plictiselii, iar indiferenţa se preschimbă în dispreţ. Oamenii începură să-şi ferece uşile şi ferestrele în timpul zilei; luminile de pe verandă rămâneau aprinse toată noaptea.

joshua harris datând la revedere la revedere

Vecinii aflaţi în trecere şi care până nu de mult se salutau, făcându-şi semne prieteneşti cu mâna, deveniră dintr-o dată precauţi, ca nişte străini. Cu toate acestea, cei din Gideon îşi ascundeau scandalul în spatele uşilor închise, ca o familie ocrotitoare, discutând despre el numai pe baza celor auzite. Cumplita faptă era tăinuită faţă de restul lumii — cel puţin, pentru moment.

În acea dimineaţă de toamnă, Linda Balfour pregăti soţului ei gustarea obişnuită: sandvişuri de ton cu pâine albă şi maioneză, o felie subţire din plăcinta cu mere pregătită cu o seară în urmă, cartofi prăjiţi şi crocanţi, suc de portocale în termos. Îi periase şi pălăria tare, de un portocaliu strălucitor, după care îi preparase micul dejun constând din ochiuri fierte, camera de chat rumenită, pâine prăjită exact atât cât trebuie şi cafea neagră, tare.

Când el coborî, pălăria şi cutia cu gustarea aşteptau lângă farfurie, împreună cu ediţia de dimineaţă a ziarului St. Louis Post Dispatch.

joshua harris datând la revedere la revedere

George Balfour era un bărbat corpolent, abia trecut de patruzeci de ani, cu un surâs angelic, semn al unei firi blânde şi înţelegătoare.

Născut şi crescut în Gideon, se însurase cu Linda la vârsta de aproape pa-truzeci de ani, după o idilă relativ joshua harris datând la revedere la revedere, şi-şi socotea nevasta de douăzeci de ani şi fiul de un an adevărate daruri de la Dumnezeu, fiindcă dusese o viaţă singuratică şi destul de izolată până în urmă cu trei ani, când o întâlnise în Decatur, la un seminar al companiei.

Casa lor cu două caturi era veche de şaptezeci de ani, o construcţie sobră şi albă, aproape de centrul oraşului, cu terasă joshua harris datând la revedere la revedere jur-împrejur, dotată atât cu plită cât şi cu aragaz. Era singura moştenire de care avusese parte George Balfour.

joshua harris datând la revedere la revedere

Locuise în ea de când se născuse, amândoi părinţii lui muriseră în acelaşi dormitor pe care-l împărţea acum cu soţia. Îi plăcea grozav să coboare dimineaţa, ademenit de aromele pe care şi le amintea din copilărie: cafea, lemne de stejar arzând în sobă, costiţă, iar vara mireasma pepenelui galben proaspăt tăiat.

MOSSAD de GORDON THOMAS PREFAŢA

Televizorul era de obicei potrivit pe emisiunea Ştirile zilei. Ziarul îl aştepta. Totul în ţinuta, locuinţa şi familia sa vorbea despre un om obişnuit cu ordinea şi cu rutina. Balfour nu agrea surprizele şi schimbarea. Îşi sărută fiul în chip de bună dimineaţa, şterse o dâră de salivă de pe bărbia copilaşului, apoi o ciupi drăgăstos pe Linda de ceafă.

Ea îi zâmbi, era o femeie plinuţă, cu cearcăne şi riduri timpurii în jurul gurii, cu părul castaniu-roşcat pieptănat pe spate şi strâns într-un coc. George spunea adeseori că ridurile se datorau faptului că soţiei sale îi plăcea să râdă. Nu exista nimic în viaţa lui George Balfour care să nu fie cunoscut deja.

How do Christian Scandals Happen - Ravi Zacharias and Joshua Harris

Fiindcă veni vorba, după prânz trebuie să mă reped până la Carbondale. Li s-a defectat unul din transformatoarele principale. S-ar putea să întârzii puţin la cină. Şase jumătate? La şapte şi un sfert, când Lewis Holliwell trase camioneta în dreptul casei, George se afla pe terasă.

joshua harris datând la revedere la revedere

O sărută pe Linda şi-şi luă rămas- bun de la Adam, făcându-le semn cu mâna în timp ce camioneta condusă de Lewis se îndepărta de căsuţa cea albă. Dădură colţul şi deodată strada rămase pustie, cu excepţia bătrânei doamne Aiken, care îi salută fluturându-şi mâna, în timp ce cobora grăbită de pe verandă, în halat şi papuci, ca să-şi ia ziarul, şi de un lucrător singuratic, cărând o cutie de scule şi păşind greoi pe aleea din spatele casei.

Soarele strălucitor tocmai se ivise de după culmi, vestind o zi frumoasă şi joshua harris datând la revedere la revedere nori. Jumătate de oră mai târziu, Miriam Perrone, femeia care locuia alături de familia Balfour, observă că uşa vecinilor ei era larg deschisă. Ciudat, joshua harris datând la revedere la revedere spuse ea. E destul de răcoare în dimineaţa asta.

După un timp, privind de la fereastra sufrageriei, văzu că uşa era tot deschisă. Ieşi prin spate şi traversă curtea, îndreptîndu-se spre locuinţa familiei Balfour. Nici un răspuns. Se apropie de uşă. Aceeaşi tăcere.

Bătu în pervazul ferestrei. Sunt eu, Miriam. Ştiai că ai lăsat deschisă uşa din spate? Păşi cu băgare de seamă în bucătărie, puţin stânjenită şi nevrând să deranjeze. Brusc, o cuprinse o spaimă inexplicabilă. Avu senzaţia că se sufocă şi-şi simţi gura uscată. Auzea televizorul, dar nimic altceva care să vestească prezenţa Lindei sau a copilului.

Porni către uşa sufrageriei. Apropiindu-se, văzu ţarcul gol şi, în secunda următoare, îl văzu pe Adam căzut pe o parte pe covor, cu spatele la ea. Ajunsă în prag, se opri. Buzele îi tremurară o clipă lungă cât o eternitate, înainte ca geamătul ei adânc să se preschimbe într-un urlet de groază.

Chipul Raului - William Diehl

La câţiva paşi de pătuţul copilului se afla trupul măcelărit al Lindei Balfour, prăbuşit lângă perete, cu ochi sticloşi în care se citea teroarea, cu gura căscată, zăcând într-o baltă de sânge care continua să se lăţească, în timp ce Katie Couric şi Willard Scott făceau glume despre vreme pe ecranul împroşcat cu sânge al televizorului de alături.

Acesta fusese începutul. Cocoţate în vârful unor tije lungi de metal, reflectoarele proiectau fascicule orbitoare asupra unui ţinut sterp, respingător, învăluit în abur, din care se iveau, într-un joc de umbre şi lumini, moviliţe, ridicături şi mormane de gunoi, deşeuri şi sticle de plastic aruncate. Farfurii de plastic, ambalaje de carton pentru hrană la pachet, ziare şi haine vechi, precum şi maldăre de resturi de alimente năpădite de viermi.

Oliver Harris - Goana Dupa Bani

Asemenea unor culmi muntoase urât mirositoare luându-se la întrecere cu strălucitorii zgârie-nori aflaţi la kilometri depărtare, gunoiul oraşului se înălţa ca un lanţ de munţi bonţi, alcătuiţi din deşeuri. Din căldura generată de bacterii pe vasta întindere a gropii de gunoi emanau miasme, în timp ce insecte mici şi cenuşii săgetau înnebunite prin faţa unui buldozer cu motorul duduind, care împingea şi aduna la un loc mormanele de mizerie, nivelându-le cât de cât. Mecanicul de pe buldozer, înfofolit cu mai multe rânduri de haine, semăna cu o făptură de pe altă planetă: pantaloni lungi şi groşi, o cămaşă de flanelă, un pulover gros de lână, o scurtă voluminoasă care ar fi făcut faţă şi ţinuturilor arctice, o căciulă de blană trasă bine pe urechi, mănuşi de piele şi pânză căptuşite cu blană, o mască chirurgicală care-l apăra de duhoarea sufocantă, iar pe nas ochelari de schi.

Din căştile walkman-ului vârât în buzunar răsuna glasul Gloriei Estefan, care cânta Mi Tierra, acoperind huruitul uriaşului buldozer. Încă un ceas, se gândea Jesus Suarino, cunoscut prin vecini şi sub numele de Gaucho. Încă un ceas şi mă car de aici.