Reflecții la 100 de ani de la Marea Unire

0
82

Nu știu cum este cu adevărat ziua de 1 Decembrie pentru fiecare dintre noi, dincolo de festivismul afișat ori de repulsia manifestată pe rețelele de sociale, în schimb cred că ar trebuie să fie un moment de reflecție, o reflecție sinceră față de traiul nostru ca popor.

În această dimineață am încercat să fac o radiografie a momentului, pentru a vedea cum ar trebui să mă raportez la Ziua României. Primul gând m-a dus la bunicul de pe tată, care a luptat cu vitejie în Primul Război Mondial și care s-a întors victorios acasă, dar care, probabil, și-ar fi dorit ca urmașii lui, nepoți și strănepoți să nu fie nevoiți să ia drumul pribegiei, pentru că România nu poate să le creeze oportunitățile necesare unui trai pe aceste meleaguri.

Al doilea gând m-a dus la bunicul de pe mamă, care a luptat pentru unitatea poporului român și care a sfârșit la Odessa sfârtecat de o bombă, în cel de-al Doilea Război Mondial. O adevărată dramă a urmat pentru copiii care i-au rămas acasă. Probabil și el și-ar fi dorit ca nepoții și strănepoții lui să nu ia drumul pribegiei, dar România atât a putut face.

Al treilea gând m-a dus la prietenii copilăriei și tinereții mele: Demi, Tavi, Alex, dar și alții care au luat și ei drumul pribegiei pentru că România nu a fost suficient de capabilă să genereze oportunități pe măsura pregătirii, priceperii și idealurilor lor.

Eu sunt poate mai fericit că m-am încăpățânat să stau, chiar dacă țara în care trăiesc îmi aduce unele neplăceri. Am considerat mereu că am o datorie morală și sacră să stau aici chiar dacă ar fi să rămân singur. Mă bucur că pot munci, că pot să-mi cresc copiii și că putem trăi în pace.

Un alt gând m-a dus la conducătorii noștri și la popor. Poate poporul român nu a făcut suficient, dar pentru atât cât a făcut vreau să le mulțumesc tuturor, fie că au fost muncitori în fabrici, uzine, ori fermieri pe ogoare, fie au fost profesori, medici, artiști ori șefi de instituții. Așadar, vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit la propășirea neamului nostru în lume, în cei 100 de ani. Vreau să mulțumesc în mod special Familiei Regale și să-mi arăt recunoștința față de Brătieni, de Iuliu Maniu, de mareșalului Antonescu și de cei din epoca lor, față de Nicolae Ceaușescu și cei care au modernizat România în perioada postbelică, dar și față de revoluționari care au făcut posibilă redarea libertății poporului român în 89. Totodată, le mulțumesc celor care au condus România după Revoluție, deoarece ei sunt conducătorii care au scris poate cea mai frumoasă pagină din istoria poporului nostru. Ei au reușit să păstreze România întreagă, au asigurat pacea în ciuda tendințelor secesioniste și au reușit să ne unească cu Europa. Așadar, consider că trebuie să fiu recunoscător Regelui Mihai I, lui Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Adrian Năstase, Adrian Severin, Mugur Isărescu, Cristian Diaconescu, Marko Bela, Gheorghi Frunda, Peter Eckstein-Kovacs, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Vasile Pușcaș și tuturor celor care au adus România în poziția în care se află astăzi pe plan internațional. Dincolo de neputințele și limitele lor umane cred că este demn să le recunoaștem meritele și contribuția la asigurarea păcii și integrității poporului român după Revoluție.

Le cer scuze celor care vor fi indispuși după ce vor citiți acest editorial. Asta este convingerea mea sinceră și cred cu tărie că trebuie se ne asumăm trecutul integral, cu bunele și cu relele lui.

PS. Am fi putut avea soarta fostei Iugoslavii, dar înțelepciunea și prudența lor au făcut să fie altfel, iar multe ipoteze de lucru ale consilierilor și diplomaților americani și europeni au fost date peste cap.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ