Scrisoare deschisă către bucureșteni

0
404

Stimați locuitori ai Bucureștiului,

Alegerile locale 2016 s-au terminat. Au fost “alegeri sub ocupație”. Adică alegeri în capitala unei colonii. Alegeri organizate într-un stat eșuat, cu implicarea ilegitimă a instituțiilor de forță, sub supraveghere externă, potrivit unor proceduri caracterizând impostura democrată. Acestor așa zise alegeri li se pot aplica foarte bine cuvintele lui Mark Twain: “Dacă prin votul nostru am fi putut schimba ceva, nu am mai fi fost lăsați să votăm.”

Am decis să mă înscriu în cursa falsă a acestor alegeri-surogat nu din naivitate și cu atât mai puțin din ambiție. Nu am crezut o clipă că voi putea obține prin ele primăria Bucureștiului și acesta nici nu a fost scopul demersului meu. Obiectivul strategic pentru care am acceptat solicitarea de a purta o asemenea bătălie, a fost acela ca prin ea să formulez adevărata agendă a bucureștenilor, pronunțând adevăruri dureroase, precum și să inspir curaj celor care din diferite motive, într-un moment de grea cumpănă pentru națiunea română, au ales să se refugieze în inacțiune.

Agenda bucureștenilor nu poate fi aceeași cu agenda locuitorilor altor orașe și comune ale României. Ea nu poate face abstracție de faptul că Bucureștiul este capitala României și de aceea poartă răspunderi pentru garantarea coeziunii și demnității naționale a tuturor românilor. De asemenea, respectiva agendă nu poate ignora contextul internațional în care România a ajuns o entitate de mâna a doua, un simplu obiect al istoriei dominat și disputat de puteri străine.

Bucureștiul este o mică Românie. Cine controlează Bucureștiul controlează România. Cine vrea sa slăbească România slăbește Bucureștiul – inclusiv impunându-i o conducere nevolnică, șantajabilă și controlabilă. Neputând începe de pretutindeni și nici de oriunde, lupta pentru redobândirea suveranității și demnității naționale trebuie să înceapă din București, capitala României. De aceea Primarul Bucureștiului nu este un simplu gestionar ci un conducător politic – Președintele bucureștenilor.

Problemele principale ale bucureștenilor sunt: injustiția socială; deficitul democratic; statutul colonial. Ele sunt legate una de alta. În lipsa suveranității naționale și atât timp cât rămâne capitală a unei colonii, Bucureștiul nu poate asigura participarea poporului la actul de conducere si nici controlul societății asupra acțiunii politice. Câtă vreme democrația nu poate fi restaurată, inegalitățile de avere vor crește, masa tot mai mare a săracilor va fi exclusă din comunitate, masa tot mai mică a bogaților se va autoexclude și inechitățile sociale vor spori. Nedreptatea socială și regimul oligarhic, ascunse astăzi sub straturi groase de tehnocrat-populism și justițiar-populism, vor adânci dependența externă a României.

De rezolvarea acestor trei probleme principale depinde rezolvarea tuturor celorlalte: de la căldură, trafic rutier și consolidarea clădirilor, la școli, spitale și mediu. Fără soluții la primele trei, soluționarea celorlalte este deopotrivă iluzorie și inutilă.

Abordarea adevăratelor priorități – total ocultate în discursul electoral chipurile tehnocrat și apolitic, deci ademocratic, promovat deopotrivă de candidați și de presă – este o chestiune de putere. Cum se transferă puterea de la cetățenii Bucureștiului către Primarul lor? Cum se împarte puterea între Primăria Bucureștiului și Guvernul României? Cum se distribuie ea între București și sectoare, precum și între primari și consiliile locale? Cum se controlează și se echilibrează reciproc diferiții deținători de putere, astfel încât abuzurile lor să fie limitate iar erorile lor corectate fără a se ajunge la violență? Toate acestea înseamnă luptă politică. Pentru că acolo unde este vorba de putere și de exercitarea ei, acolo este politica.

Spre a duce cu sorți de izbândă o asemenea luptă, bucureștenii trebuie să se organizeze ca o adevărată armată civilă conștientă de identitatea ei, de răspunderile ei și de justețea cauzei ei. Fără spirit comunitar bucureștenii vor fi o simplă gloată de indivizi, o adunătură de pofte divergente, ironizată de compatrioți și exploatată de hegemonii lumii. Organizatorul și conducătorul unei asemenea “armate” este Primarul. Pentru aceasta, dincolo de calitățile lui personale, el trebuie să aibă cadrul normativ – respectiv o lege a Capitalei – care să îi confere armele administrative, bugetare și politice impuse de însuși caracterul special al misiunii sale. Obținerea lui presupune o altă confruntare politică în care participarea bucureștenilor – inclusiv prin mijloacele democrației directe (referendum, inițiative legislative cetățenești, petiții, demonstrații etc.) – este esențială.

În fine, pentru ca Bucureștiul să fie o capitală europeană este indispensabil ca România să fie suverană. Nu este vorba despre o suveranitate antieuropeană sau în afara comunității europene, ci de acea suveranitate, fie ea și exercitată în comun cu alții, în absența căreia națiunea română se transformă într-un teritoriu, poporul român într-o populație iar statul român din subiect în obiect al geopoliticii. O atare perspectivă pune din nou problema puterii și reclamă acțiunea politic condusă a bucureștenilor.

Va avea noul primar al Bucureștiului știința, voința și putința de a îndeplini o asemenea misiune? Să îi oferim deocamdată celui desemnat beneficiul dubiului deși condițiile în care a fost urcat în fruntea primăriei nu oferă motive de optimism.

Cei care au votat masiv în favoarea PSD, respectiv a doamnei Vrânceanu-Firea-Pandele, nu sunt nici analfabeți nici anti-corporatiști nici prieteni ai corupților. Ei sunt victimele capitalismului sălbatec de tip neoliberal a cărui vitrină a devenit Bucureștiul. Ei sunt cei care au înțeles că “teroarea cătușelor” nu le umple farfuriile ci îi lasă fără muncă, fără medici, fără profesori și chiar fără țară, asemenea unei turme fără păstor. Ei sunt cei care s-au săturat de ofensa instrucțiunilor arogante primite de la tot felul de ambasadori străini care le spun cum să trăiască și pe cine să iubească. Singura lor “vină” este aceea de a fi căzut în capcana uriașei manevre de imagine prin care grupuri de interese fără nici o legătură cu grijile și nevoile lor, s-au prezentat ca fiindu-le asemenea și ca având soluții miraculoase pentru toate problemele lor. Nu știu dacă respectiva manevră i-a convins. Ea a amuțit însă glasul adevăratei alternative politice, nepermițând bucureștenilor să o observe, să o evalueze și să o adopte; lăsându-i să creadă că nu au la dispoziție decât instrumentul votului negativ.

Intrând în această competiție lipsită de principii și fără perspective, am încercat să vă determin nu să mă votați ci să nu vă fie frică. Să nu vă fie frică de amenințarea aparatului de represiune, de monopolismul clanurilor politice consacrate, de sancțiunile puterilor străine, de răzbunarea mafiilor locale sau transnaționale. Să nu vă fie frică să gândiți liber. Să nu vă fie frică să acționați, crezând că totul este zadarnic. Să nu vă fie frică să vă ridicați capul.

Oricât de puțini vor fi răspuns prin vot mesajului meu, ei au demonstrat că nu toți putem fi manipulați, că nu toți putem fi intimidați, că nu toți putem fi cumpărați. Împreună am dovedit că încă mai există români liberi, că încă mai există români care refuză să capituleze, că și puși la pământ nu abandonăm dorința de a ne ridica.

Chiar dacă astăzi succesul nu ne-a surâs – în condițiile actualului raport de forțe nici nu se putea altfel – am deranjat enorm. Efortul depus pentru a face din mine un candidat invizibil, o dovedește. Dimensiunile certe ale acestui deranj măsoară valoarea strategică a demersului nostru. De aceea ceea ce am început se cere continuat. Să facem din acest sfârșit un alt început.

Ne trebuie un nou elan politic și o nouă generație de oameni politici români. Nu știu dacă voi putea merge mai departe cu ei. Gestul participării mele de acum a vrut să le dea un impuls și să renască visul de libertate, dreptate și demnitate pe care de secole românii și-l transmit unii altora. Visul pe care generația revoluției din 1989 – și mă refer aici la cei de bună credință iar nu la manipulatori, prădători și trădători – l-a trăit aievea. Câtă vreme nu ne predăm, visul acesta va dăinui; iar noi vom dăinui odată cu el și prin el.

Adrian Severin ​​​​​

​​​​​​​​​București
​​​​​​​​​5 iunie 2016

(Duminica orbului)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ